DESPRE NOI
LUDENS: Timpul conectării descoperirii faptelor cu miez și sens
Ludens este un concept unic în Constanța, care scapă din logica jucăriilor de consum și le încurajează pe cele cu adevărat educative, senzoriale și inovatoare, și vor face din acest loc un mediu propice pentru dezvoltarea şi educarea copilului prin joacă. Un spațiu unde respectul pentru joacă, copil și părinte, capătă sens.
LOC DE JOACĂ
Copiii vor fi captivați de joc și de activitățile din cadrul poveștii noastre, iar părinții vor fi aprope de ei, însă într-un cadru armonios.
EVENIMENTE PRIVATE
Evenimentele private sunt personalizate, în funcție de tematica aleasă de fiecare familie și atent croite pentru fiecare mic povestitor de lume magică.
AFTER SCHOOL
Program after school sub atenta supraveghere a unui învățător de la Scoala 28, Dan Barbilian. Program de la 12.00 - 17.00. Se poate opta pentru program lunar sau pe zi. Extraoptiuni sah si engleza la Centrul York Rose.
GALERIE FOTO










Anterioară
Următoare
INSPIRAȚIE
Recomandarea noastra pentru lectură
Poate Sebastian sa faca fata situatiilor dificile? Bineinteles ca poate, cu ajutorul mantrelor. Ar putea sa actioneze prosteste sau ar putea sa incerce o solutie nostima. Indiferent ce problema ar avea, este capabil sa o depaseasca.

